Metoda "accidentul" s-a mutat online. Zeci de români, atacaţi de hackeri
Metoda "accidentul" s-a mutat online. Zeci de români au fost atacaţi în ultimele săptămâni de hackeri care i-au sunat spunându-le că au o problemă la calculator care trebuie rezolvată urgent. Eroarea nu există în realitate, evident, scrie digi24.ro.
Infractorii s-au dat drept angajaţi Microsoft şi scopul lor era să instaleze viruşi în dispozitivele victimelor ca pe urmă să le supravegheze activitatea sau chiar să le fure bani din conturi.
Magda Popescu, avocat Microsoft: De obicei, se sună la telefon. Sunt de la Microsoft, am constatat că computerul dumneavoastră are viruşi şi este obligaţia noastră legală să vă sunăm şi acordăm sprijin. Daţi-ne codul de acces, moment în care persoana respectivă are acces la calcualorul victimei.
Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibenertică a emis o alertă, după ce în ultimele săpătmâni zeci de români s-au plâns să au fost atacaţi de falşi angajaţi Microsoft.
"Am fost apelat de pe două numere de telefon, care păreau locale, de persoane care s-au recomandat ca fiind de la Microsoft (vorbeau în engleză cu accent indian). Mi-au comunicat că de pe computerul meu sunt transmise alerte la Microsoft şi că trebuie să urmez câţiva paşi pentru a rezolva problema."
Atacatorul a oprit conversaţia când a aflat că victima sa foloseşte laptopul de serviciu, care era securizat suplimentar. Specialiştii CERT-RO atrag atenţia că numărul care pare de Bucureşti nu este decât o capcană.