Metodă inedită de păstrare a vinului. În Croația, vinul este scufundat în mare ca să capete un gust special
Este pasionat de vinuri, mare și scufundări și a reușit să le combine pe toate. Este vorba despre un bărbat din Croația care a decis să depoziteze sticlele cu vin în mare pentru ca băutura să prindă un gust mai special.
Producătorul de vinuri, căruia i-a venit ideea să scufunde sticlele cu băutură, spune că acestea trebuie să stea în mare o perioadă de doi ani. Ca să prindă un gust special, vinul trebuie pus la o anumită adâncime.
"Fac scufundări în mare în fiecare zi și am observat că temperatura la 20 de metri adâncime este constantă anul împrejur. Apa ajunge la 15-17 grade Celsius și este mereu liniște și întuneric", a comunicat vinificatorul, Ivo Segovic.
Cei care au încercat din aceste licori spun că vinurile au un gust mai moale decât cele ținute în pivnițe.
"Vinul are culoare rubinie și aromă de fructe coapte. Miroase a prune și cireșe. Este foarte gustos".
Vinurile sunt vândute într-un restaurant din Croația, iar prețul unei sticle porneşte de la 60 și poate ajunge până la 350 de dolari. Băuturile pot fi cumpărate și online.