Metodă inedită pentru a evita interdicția de călătorie: Irlandezii își fac programări stomatologice în Tenerife
Tot mai mulți irlandezi își fac programare pentru controale stomatologice în Tenerife, încercând astfel să evite interdicția de călătorie impus în contextul pandemiei, potrivit digi24.
Pe aeroportul din Dublin, zeci de pasageri au prezentat polițiștilor de frontieră documente pentru a face dovadă că nu pleacă în vacanță, ci că trebuie să ajung la dentist în Tenerife.
Autoritățile din Dublin au constatat că aproape 40% dintre pasagerii care voiau să ajungă în destinații însorite au arătat astfel de acte.
În acest context, oficialii de la frontieră le-au transmis că dacă aceste programări stomatologice nu sunt reale riscă amendă de până la 2000 de euro. Chiar și așa, mulți și-au continuat călătoria.
Motivele medicale sunt unele dintre puținele care pot fi invocate pentru părăsirea țării, în Irlanda, așa că oamenii au căutat să se folosească de această portiță.
"Suntem obișnuiți cu irlandezii care vin la tratament, dar ni s-a părut ciudat că solicită controlul, primesc confirmarea scrisă, dar nu se prezintă la programare. Acum înțelegem că a fost doar o scuză pentru a veni aici pentru o vacanță", a spus o asistentă la un cabinet stomatologic.