Mexic - Cuba, scor 5:0
Mexicul s-a calificat în faza a doua a Gold Cup, campionatul continental al Americii de Nord, Centrale şi zonei Caraibelor, învingând echipa Cubei în etapa a doua a grupei A cu acelaşi scor, 5-0, cu care a dispus în prima etapă naţionala Salvadorului. În celălalt meci Salvadorul a remizat 1-1 cu Costa Rica.
Galop de sănătate al naţionalei Mexicului şi în partida din etapa a doua a grupei A de la Gold Cup, contra Cubei, pe care a învins-o cu 5-0. Javier "Chicharito" Hernandez a deschis scorul cu 10 minute înainte de pauză, când a deviat din faţa porţii o centrare de pe dreapta. Cubanezii au opus rezistenţă doar timp de oră, după care au luat 3 goluri în 5 minute. Giovani dos Santos, fostul jucător al Barcelonei, acum împrumutat de Tottenham la Santander a marcat pentru 2-0 şi cubanezii au cedat. În minutul 66 Aldo de Nigris a înscris golul 3, pentru ca după alte două minute tot Giovani dos Santos să marcheze pentru 4-0.
Cu un sfert de oră până la sfârşit "Chicharito" a stabilit scorul final 5-0 pentru Mexic, care avansează în faza secundă a competiţiei. Într-o altă partidă Costa-Rica a remizat 1-1 cu El Salvador. Spectatorii au putut fi martorii unei combinaţii bizare de noroc şi ghinion. Saborio a ratat o primă ocazie pentru costaricani după o combinaţie-şnur, încheiată cu un şut în portar. Salvadorul a deschis scorul dintr-o fază fixă cu o execuţie măiastră a lui Rodolfo Zelaya în ultimul minut al primei reprize.
Costaricanii au marcat la o fază în care balonul a ricoşat fericit spre Saborio, care l-a împins în poartă, dar acesta se afla într-un ofsaid abia perceptibil şi golul a fost anulat pe bună dreptate. Fortuna s-a întors cu faţa la costaricani în ultimul minut de joc, când, şi cu contribuţia portarului aceştia au egalat prin Randall Brenes.