Mexic: O confruntare între civili înarmaţi şi membri ai armatei s-a soldat cu moartea a 15 oameni
foto: publika.md
O confruntare între civili înarmaţi şi membri ai armatei mexicane, în statul mexican Guerrero, s-a soldat cu moartea a 15 oameni, transmite agerpres.ro.
Potrivit unui purtător de cuvânt al autorităţilor, militarii au răspuns unui apel primit pe numărul de urgenţă 911 şi când se îndreptau spre locul indicat "civili înarmaţi au lansat atacul, iar soldaţii au ripostat".
În urma confruntării, şi-au pierdut viaţa un militar şi 14 civili înarmaţi.
Apelul de urgenţă alerta asupra prezenţei unor oameni înarmaţi în municipiul Tepochica, aflat la 5 km de Iguala, al treilea oraş ca importanţă din statul Guerrero.
Procurorul general al acestui stat s-a deplasat la locul confruntării, demarând primele investigaţii, într-o anchetă la care vor colabora şi alte instituţii federale şi statale.
De la faţa locului au fost confiscate arme de mare putere, echipament logistic şi trei vehicule raportate ca furate şi folosite de civilii înarmaţi, a declarat secretarul pentru Securitate Publică al statului Guerrero.
Atacul s-a produs în apropiere de Iguala, oraş din care, pe 26 septembrie 2014, au dispărut 43 de elevi de la şcoala pedagogică din Ayotzinapa, care au fost predaţi de poliţişti locali corupţi grupării criminale ''Guerreros Unidos''.
Confruntarea prezentă este cea de-a doua din ultimele 48 de ore care implică forţe de securitate mexicane, după atacul armat din Aguililla în care 13 poliţişti din statul Michoacán au fost ucişi de o grupare de narcotraficanţi.
Confruntările s-au soldat cu 28 de morţi în total, o cifră care relevă controlul anumitor părţi din teritoriul mexican de către crima organizată, dar ridică şi semne de întrebare cu privire la eficienţa strategiei oficiale contra delincvenţei, notează EFE.
Mexicul se confruntă cu un val de violenţe şi o creştere a numărului de infracţiuni. Potrivit datelor oficiale, între ianuarie şi august 2019 s-au înregistrat 23.063 asasinate.