Mhitarian a făcut primele sale declaraţii în tricoul clubului Manchester United
Henrik Mhitarian a făcut primele declaraţii în tricoul noului său club, Manchester United. Fotbalistul armean este încântat că a ajuns să reprezinte un asemenea brand. El a povestit că a decis să devină fotbalist după decesul tatălui său.
"Când el juca nu puteam înțelege ce gen de sport este fotbalul. După ce a decedat tatăl, visul meu a devenit să mă fac fotbalist. M-am gândit că ar fi bine să continui ceea ce a făcut el. Sper că sunt pe calea cea dreaptă", a spus jucătorul.
Jose Mourinho, noul antrenor al ”diavolilor roșii”, a dat de înţeles că demult şi-a dorit să-l aibă în echipă pe fotbalistul armean: "Miki este un jucător fantastic. Îmi place foarte mult că marchează foarte multe goluri, chiar dacă nu este atacant de meserie."
Potrivit presei engleze, Manchester United a plătit 31 de milioane de euro pentru transferul mijlocaşului în vârstă de 27 de ani.
Fostul jucător al lui Şahtar Doneţk este al treilea fotbalist transferat de United în acest inter-sezon, după fundaşul ivorian Eric Bailly şi atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic.