Miami Heat, al patrulea an consecutiv în finala Ligii Nord-Americane
Miami Heat s-a calificat în finala Ligii Nord-Americane de baschet pentru al patrulea an consecutiv, după ce a învins Indiana Pacers cu scorul general de 4-2. În meciul al şaselea, Heat s-a impus în faţa lui Pacers cu scorul de 117-92.
Chris Bosh şi LeBron James au fost cei care au contribuit decisiv la victoria gazdelor. Cele două vedete ale lui Heat au reuşit să marcheze câte 25 de puncte. De partea cealaltă, baschetbalistul lui Indiana Pacers, Paul George şi-a trecut în cont 29 puncte.
Miami Heat a reuşit astfel a 11-a victorie consecutivă pe teren propriu în play-off, un record pentru formaţia din Florida. Heat a devenit doar a treia echipă din istoria NBA care s-a calificat în cea de-a patra finală consecutivă, după Boston Celtics şi Los Angeles Lakers.
Miami Heat poate deveni totodată a cincea echipă din istorie care câştigă trei titluri consecutive, după Minneapolis Lakers, Boston Celtics, Chicago Bulls şi Los Angeles Lakers.