Michael Douglas a fost diagnosticat cu cancer la gât
Michael Douglas are cancer la gât. Starul american, în vârstă de 65 de ani, a fost diagnosticat în urmă cu puţin timp şi urmează să facă radioterapie şi chimioterapie timp de opt săptămâni, scrie revista People.
Purtătorul de cuvânt al actorului spune că medicii se aşteaptă ca Michael Douglas să se vindece complet în circa două luni. Niciun alt detaliu legat de boala starului nu a fost făcut public. "Sunt foarte optimist", spune Douglas pentru revista People.
De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar. Academia americană de Film i-a acordat distincţia pentru producţia filmului "Zbor deasupra unui cuib de cuci", împreună cu Saul Zaentz, în 1976. Douglas a mai primit un Oscar pentru rolul magnatului din lumea finanţelor Gordon Gekko, din filmul "Wall Street."