Mici roboţi autonomi ar putea deveni în curând o prezenţă obişnuită pe trotuare (Video)
Flotele de mici roboţi autonomi ar putea deveni în curând o prezenţă obişnuită pe trotuare, odată cu construcţia unor drone terestre care vor îmbunătăţi serviciile de livrări la domiciliu, fondatorii Skype lansând în acest scop o nouă companie, Starship Technologies, scrie descopera.ro.
Roboţii, care sunt mici, siguri, practici şi nu emit dioxid de carbon, vor fi testaţi din primăvara anului 2016 pe străzile din Londra, precum şi în câteva oraşe americane, potrivit dezvoltatorilor.
"Atunci când veţi face o comandă online, în loc ca livrarea să fie asigurată de o persoană, va fi adusă de un robot", a explicat Ahti Heinla, co-fondator al Skype şi director general al Starship Technologies.
Roboţii pot transporta echivalentul a două sacoşe de cumpărături, iar livrarea poate avea loc într-o perioadă de 5-30 de minute, de la un anumit centru.
Heinla a explicat că roboţii nu sunt destinaţi serviciilor pe distanţe mari, iar clientul poate să îşi controleze comanda prin faptul că poate alege dintr-un număr de centre de livrare din apropierea sa.
"Clientul face comanda prin smartphone, de la un centru aflat o distanţă convenabilă, robotul este încărcat, iar marfa este livrată la uşă. Totul durează circa 20 de minute. În loc ca livrarea să dureze o jumătate de zi, poate fi efectuată şi în 10 minute", a spus Heinla.
Când comanda este pe drum, clientul o poate urmări în timp real, de pe smartphone. La sosire, clientul se foloseşte de smartphone pentru a debloca accesul la bunuri.
În Greenwich, Londra, aproape de locul unde se vor derula programele pilot, droidul a atras câteva priviri nedumerite, dar şi reacţia pozitivă a trecătorilor.
"Sunt foarte impresionat. Este mic, pare sigur şi futurist. Cred că este o idee foarte bună, de viitor. În deceniile următoare, vom vedea astfel de dispozitive circulând pe străzi sau în aer", a spus un trecător.
Tehnologia folosită de Starship Technologies pentru construcţia roboţilor include componente deja existente, necostisitoare, iar acest fapt permite companiei să reducă de 10-15 ori actualul cost al unei livrări.
Roboţii vor fi dotaţi cu softuri de navigare şi evitare a obstacolelor şi vor fi autonomi în proporţie de 99%. Dispozitivele sunt însă supravegheate de operatori care pot interveni oricând, pentru siguranţă.
Pentru evitarea furturilor, roboţii au incluse elemente de securitate care descurajează eventualele tentative, care ar fi nerentabile.
"În primul rând compartimentul pentru produse este închis şi nu poate fi deschis fără unelte speciale, iar majoritatea huliganilor de pe stradă nu au aşa ceva. În al doilea rând, robotul are nouă camere video şi este permanent conectat la Internet, are GPS. Un operator poate vorbi cu oamenii din jurul robotului, care are microfon", a explicat Heinla.
Servicii de livrare automată sunt dezvoltate de mai multe companii, între care Google şi Wal-Mart.
Retailerul online Amazon, care va inaugura în curând servicii de livrare cu drone aeriene, a lansat recent un film de prezentare a prototipului.
Starship Technologies susţine însă că există probleme uriaşe de acceptare socială a dronelor zburătoare, pentru că oamenilor nu le place să vadă drone deasupra curţilor sau caselor lor, probleme care nu există în cazul dronelor terestre.
- Google a cumpărat cea mai ciudată adresă web din lume. Are un nume surprinzător
- Google marchează sărbătoarea de Halloween printr-un logo special (FOTO)
- Funcții noi în aplicația Google Drive pentru mobil
- Google îşi face planuri să elaboreze propriul smartphone
- Activitatea astronauţilor nu este una uşoară... NASA educă roboţi pentru a-i trimite pe Marte
- Moldovenii, inventivi. Cărucioare electrice și roboţi fabricaţi din deşeuri la o expoziție din Capitală (FOTOREPORT)