Microbuz cu acte false la frontieră. Numele notarului care a eliberat procura ar figura şi pe alte documente falsificate
Un bărbat din satul Nicoreni, raionul Drochia, a fost reţinut pentru că a încercat să utilizeze o procură falsă. Cazul a avut loc la punctul de control Briceni-Rosoşani.
În timpul controlului, s-a depistat că numărul de înmatriculare al microbuzului Mercedes Sprinter, indicat în procură, nu coincidea cu cel din paşaportul tehnic. Astfel, şoferul a fost rugat să se întoarcă. Însă, dorind să-şi continue drumul spre Federaţia Rusă, bărbatul a prezentat cea de-a doua procură.
Oamenii legii au constatat că actul este fals. Mai mult, s-a stabilit că numele notarului care a eliberat documentul ar figura şi pe alte procuri falsificate, reţinute anterior de poliţişti.
Fiind contactat, notarul a precizat că împuternicirile notariale nu au fost înregistrate. Şoferul le-a spus oamenilor legii că actul a fost perfectat prin intermediul persoanei care i-a vândut mijlocul de transport.
Microbuzul a fost confiscat, iar bărbatul trebuie să răspundă pentru uz de fals în acte.