Microbuz de pe linia 121, implicat într-un ACCIDENT! Patru persoane au avut de suferit
Patru persoane, printre care şi o femeie însărcinată, au avut de suferit, după ce un maxi-taxi s-a ciocnit cu un alt vehicul. Impactul s-a produs în jurul orei 14, pe strada Meşterul Manole din sectorul Ciocana al Capitalei. În microbuzul de pe linia 121 erau 12 pasageri. Victimele au suferit contuzii cranio-cerebrale și leziuni la picioare.
"Trei persoane au ajuns la spital, Acestea au avut de suferit traume ușoare, contuzii cranio-cerebrale, fractură a oaselor nazale, această pacientă este însărcinată și nu s-a putut face radiografie, dar se vede vizual, și a treia pacientă, cu traumatisme la aparatul locomotor. "
Potrivit poliţiei, vinovat ar fi şoferul celuilalt vehicul care nu ar fi acordat prioritate microbuzului de linie.
"Din circumstanțele preliminare și din cercetările făcute la fața locului de către polițiști, se face vinovat se face vinovat șoferul cu microbuzul, fiindcă nu ar fi acordat prioritate microbuzului de rută. "
Administratorul rutei 121, Ofrim Nuţu, a aflat de la jurnalişti despre acest accident. El a dat asigurări că şoferul microbuzului va fi concediat, dacă se va demonstra că a încălcat regulile de circulaţie. Conducătorul auto care va fi găsit vinovat riscă o amendă de până la 1500 de lei şi şase puncte de penalizare.