Microbuz din Moldova, implicat într-un accident în România: 18 persoane se aflau la bord
Un microbuz, înmatriculat în Republica Moldova, a fost implicat ieri într-un accident rutier în România. 18 persoane se aflau la bord. În accident au mai fost implicate o căruţă şi un autoturism în care se aflau trei persoane, scrie presa de peste Prut.
Potrivit cercetărilor făcute de poliţişti la locul accidentului, căruţa, care nu era semnalizată corespunzător, a fost lovită de autoturism. În urma impactului, căruţa a fost proiectată pe contrasens, fiind lovită de microbuzul, care este înmatriculat în Republica Moldova şi circula dinspre Albiţa spre Huşi.
"Mai multe persoane au suferit politraumatisme, dar nimeni nu a fost grav rănit. Şase persoane au fost transportate la Spitalul Municipal din Huşi, iar pentru restul pasagerilor Primăria comunei Drânceni a oferit adăpost", a declarat prefectul Radu Renaga pentru Agerpres.
"Mergea o căruţă pe sens opus şi la un moment dat, un domn venea cu viteză şi a văzut căruţa în ultimul moment. A intrat în noi. Erau şi copii cu noi, în microbuz, unul de nouă luni şi doi de patru ani şi, respectiv, de doi ani", a relatat un bărbat.
"Eu m-am trezit jos. M-am sculat şi m-am dus şi i-am scos pe toţi din maşină. Erau foarte speriaţi, plângeau toţi. Până nu a venit poliţia, şoferul vinovat nu s-a dat jos din maşină", a spus un alt bărbat.
Şoferii celor două autovehicule implicate în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi transportaţi ulterior la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Căruţaşul care circula pe mijlocul drumului a fost, la rândul său, testat cu aparatul etilotest, în cazul acestuia rezultând o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ministerul de Externe de la Chişinău a informat că 16 pasageri şi-au continuat drumul spre Bucureşti, cu un alt microbuz, pus la dispoziţie de firma de transport de la Chişinău. La faţa locului s-au deplasat cinci ambulanţe şi trei echipaje de pompieri. Traficul în zonă a fost blocat mai bine de două ore.