Microfonul comuniştilor din Parlament, "acaparat" de liberal-democraţi. Lupu: Cei care stau în locul PCRM, iau deprinderile lor
S-au întors din vacanţă şi s-au pus pe glume. Vorbim despre parlamentarii, care la şedinţa de astăzi s-au amuzat, după ce deputatul PLDM Ion Butmalai s-a adresat către preşedintele Legislativului, Marian, Lupu, de la microfonul numărul 2, care este considerat "tribuna" fracțiunii PCRM.
Uimit, Marian Lupu a reacţionat imediat: "La mine de mult timp fața nu s-a întors la microfonul doi. Cum se spune în limba rusă: 'Ne ponial ponta' (trad. nu am înţeles poanta). Noi acum am votat ordinea de zi. Eu mă uit în sală și constat majoritatea".
De asemenea, Marian Lupu i-a îndemnat pe parlamentari să mai treacă pe locurile comuniştilor: "Doritorii, vă rog, să migrați în sectorul 1. Prezidiul rămâne pe loc".
Totodată, preşedintele Legislativului a declarat că cei care stau în sectorul unu, iau și deprinderile opoziţiei. Asta în contextul în care, după ce un proiect de lege supus votului, nu a fost susținut de cei trei deputați care au migrat în sectorul 1.
Astfel, încă doi deputaţi s-au alăturat colegului de fracţiune.
- Voronin despre revenirea PCRM în Parlament, salariile deputaţilor comunişti şi beep-urile de la AIE
- Plahotniuc a prezidat, în premieră, şedinţa Parlamentului: Poate Lupu a vrut să mă verifice… VIDEO
- Dodon: Ne ducem la înverzit plaiul! Lupu: Mai bine înroşiţi ouă! Dodon: Voi cu legea Antidiscriminare, riscaţi să înalbăstriţi toată ţara