Microsoft a avut vânzări record în ultimul trimestru al anului 2013
Microsoft a avut vânzări record la finele anului trecut. Încasările companiei în ultimul trimestru din 2013 au sărit de 24 de miliarde de dolari, transmite digi24.ro.
Sunt cele mai bune rezultate trimestriale înregistrate vreodată de Microsoft care a câştigat enorm de pe urma noii console de jocuri Xbox.
De altfel, Microsoft a devenit mai degrabă o companie de divertisment. Chiar dacă primul produs care probabil îţi vine în minte când te gândeşti la Microsoft este sistemul de operare Windows, compania înfiinţată de Bill Gates câştigă mai mult din vânzarea consolelor Xbox şi distribuţia de jocuri. Mai ales de când piaţa PC-urilor a scăzut.
Prin achiziţia Nokia, Microsoft va încerca să îşi diversifice şi mai mult gama de produse, iar din vară va avea un nou preşedinte executiv. Steve Ballmer, omul care a condus Microsoft în ultimii 14 ani şi-a anunţat deja retragerea. Nu se ştie deocamdată cine va veni în locul său.