Microsoft a realizat cel mai mare televizor cu rezoluţie 4K
Compania Microsoft nu este un producător de televizoare, însă a reuşit să le fure celor de la Samsung faima de a fi construit cel mai mare televizor cu rezoluţie 4K, scrie go4it.ro.
Ecranul UHDTV are o diagonală impresionantă de 120 de inch şi este folosit pentru a prezenta modul în care Microsoft crede că va arăta experienţa multimedia peste zece ani.
În mod evident, sistemul de control prin gesturi Kinect este o componentă de bază a acestei experienţe de sunet, culoare şi interacţiune, însă compania a prezentat şi alte trucuri, cum ar fi interconectarea cu alte ecrane secundare.
Totodată, o altă facilitate integrată în cadrul acestei demonstraţii tehnologice este IllumiRoom. Este vorba despre o tehnologie care oferă o extindere a gradului de imersiune prin culori şi lumini proiectate pe restul mediului ambiant din cadrul ecranului, fiind bazată pe o mai veche tehnologie de la Philips.
Dacă Microsoft deţine recordul pentru cel mai mare televizor 4K, asta nu înseamnă că am putea intra cumva în posesia lui. Spre deosebire de modelul S9 de la Samsung, care oferă o diagonală de „numai” 84 de inch, produsul Microsoft nu este destinat comercializării.