Microsoft anunţă o investiţie de 5 miliarde de dolari în IoT, care se va derula pe parcursul următorilor patru ani
Obiectivul Microsoft este acela de a simplifica procesul de dezvoltare a soluţiilor de „internet al tuturor lucrurilor” (IoT) pentru clienţii, pentru a crea soluţii sigure, integrate, care să îmbunătăţească experienţele de business, precum şi viaţa de zi cu zi.
Compania dedică astfel şi mai multe resurse pentru cercetare şi dezvoltare în domenii-cheie ale IoT, incluzând securitatea, crearea de instrumente şi servicii de dezvoltare inteligente şi creşterea ecosistemului de parteneri.
Microsoft susţine că se vede creşterea gradului de adopţie al tehnologiilor IoT. A.T Kearney prevede că sistemele IoT va duce la o creştere a productivităţii de 1,9 trilioane de dolari şi la o reducere de costuri de 177 miliarde de dolari până în 2020. IoT este prezent în casele inteligente, autoturismele autonome, oraşele inteligente etc, scrie businessmagazin.ro
Johnson Controls a transformat un simplu termostat într-un dispozitiv inteligent capabil să monitorizeze o serie de factori pentru a optimiza automat temperatura dintr-o clădire. Schineider Electric a construit o soluţie pentru valorificarea energiei solare în Nigeria şi utilizează platforma Microsoft pentru a înreţine de la distanţă sistemul. Kohler a creat o serie de produse de bucătărie ce sunt mai economice. Departamentul de Transport din Alaska a construit un sistem de drumuri inteligente ce monitorizează condiţiile meteorologice astfel încât să alerteze şoferii şi autorităţile în timp real, arată Microsoft într-o postare pe blogul companiei.