Microsoft emite un avertisment pe fondul epidemiei de coronavirus
Microsoft este cea mai recentă mare companie care a avertizat asupra perturbărilor apărute pe fondul epidemiei de coronavirus din China, care a dus la oprirea furnizărilor de componente şi la probleme în fabricaţia echipamentelor IT, anunţă BBC
Întârzierile ar putea afecta vânzările afacerii de computere, inclusiv tabletele Surface, a avertizat Microsoft.
Microsoft a precizat că fabricile se redeschid în toată China, dar acest lucru se întâmplă mai lent decât se aştepta.
Anunţul Microsoft evidenţiază o problemă din ce în ce mai mare pentru firmele din tehnologie care se bazează pe o reţea complexă de furnizori din China pentru livrări de componente, potrivit descopera.ro
Şi alţi producători de computere şi electronice, printre care şi Apple, suferă, de asemenea, din cauza sincopelor în aprovizionare.
Foxconn, un furnizor cheie pentru Apple, a declarat că îşi continuă eforturile pentru a readuce fabricile din China la capacitatea maximă de producţie, fără a pune în pericol siguranţa lucrătorilor.