Microsoft lucrează la o tabletă Surface ieftină cu ecran de 7,5 inch
Compania Microsoft va prezenta la sfârşitul lunii iunie a doua generaţie a tabletelor Microsoft Surface. Printre noutăţi avem şi misterioasa Xbox Tablet. Echipată cu un ecran de 7 inch, aceasta va fi adresată amatorilor de jocuri, fiind practic o consolă Xbox închisă în corpul unei tablete.
Suplimentar, vom avea şi o tabletă Surface de 7 inch, echipată cu sistemul Windows 8.1, într-o versiune adaptată pentru cerinţele ecranului cu dimensiune redusă, scrie go4it.ro.
Între timp, Microsoft a confirmat zvonurile ce anunţau o colaborare strânsă cu producătorii hardware OEM, în scopul aducerii pe piaţă a unor tablete mai mici şi mai ieftine cu sistem de operare Windows. Primele roade au ieşit deja la iveală, sub forma unei tablete Acer cu ecran de 8 inch, pe care rulează o versiune x86 de Windows 8.
Totodată, cu ocazia evenimentului de prezentare, Microsoft va detalia şi îmbunătăţirile aduse noii versiuni Windows 8.1, precum şi optimizările acestui OS pentru tabletele cu ecran de 7 şi 8 inch.