Microsoft pierde miliarde de dolari. Află motivul
Cu un succes incredibil atât pe Mac cât şi pe PC, alegerea celor de la Microsoft de a nu-şi porta suita Office pe iDevice-uri se pare că valorează enorm. În fiecare an în care Office-ul nu poate fi descărcat din iTunes AppStore, gigantul din Redmond pierde 2,5 miliarde de dolari, după cum a calculat un analist Morgan Stanley, Adam Holt. Pentru calcul a fost luat în considerare şi un procent de 30% reţinut de Apple, scrie playtech.ro.
Studiul lui Holt arată că 30% dintre utilizatorii de iPad ar cumpără Microsoft Office dacă ar fi lansat astăzi. Studiul a avut în vedere afinitatea utilizatorilor de iOS de a lucra în aplicaţii gen Word, Excel sau PowerPoint pe tablete sau smartphone-uri.
Singura cauza plauzibila a întârzierii pe termen nelimitat a Office-ului de iOS pare să fie legată de Windows Phone. Într-o perioadă în care platforma mobilă a companiei abia reuşeşte să câştige câţiva utilizatori, lansarea suitei Microsoft Office pe un alt sistem de operare ar putea avea un impact negativ asupra popularizarii WP8.