Microsoft pregăteşte cea mai mare hartă a universului
Pasionaţii de astronomie vor avea în curând la dispoziţie cea mai mare hartă a universului de până acum. Aceasta va fi alcătuită dintr-o colecţie impresionantă de fotografii şi informaţii strânse de telescoape din lumea întreagă, printre care şi celebrul Hubble Space Telescope, scrie go4it.ro.
Este vorba de WorldWide Telescope realizat de Microsoft. Programul va oferi vizitatorilor o perspectivă 3D asupra universului, pe care îl pot explora prin călătorii virtuale către orice planetă, stea sau galaxie descoperită până acum de observatoarele astronomice.
Harta este concepută astfel încât întreg universul să poată fi observat într-o singură imagine, conţinând un model 3D cu toate galaxiile descoperite până acum, dispuse în spaţiu potrivit locaţiei relative observată de pe planeta noastră.
WorldWide Telescope va funcţiona cu ecrane touch, uşurând navigarea în mediul 3D şi găsirea datelor dorite. Alături de PC-uri desktop, lista dispozitivelor suportate va cuprinde şi dispozitive mobile, cum ar fi tablete şi telefoane cu Windows 8.
Mai mult, utilizatorii vor putea viziona anumite porţiuni din hărţile WorldWide Telescope folosind spectrul infraroşu şi raze X, scoţând la iveală detalii ascunse cum ar fi stele aflate în interiorul norilor de praf, găuri negre şi alte fenomene exotice.