Micul trompetist cu suflet mare. A pornit pe drumul performanţei cu un instrument împrumutat, iar familia nu poate decât să-l încurajeze
Când visează cu ochii deschişi, se vede un faimos trompetist care vrăjeşte publicul cu muzica lui. Are abia 14 ani, şi ştie că va avea mult de studiat până atunci. Până acum, talentul şi munca i-au fost răsplătite cu premii în ţară şi peste hotare. Andrei Gamarţ a pornit pe drumul performanţei exersând pe o trompetă de la şcoală, fiindcă familia nu-l poate ajuta decât cu încurajări.
Nu-l căutaţi încă pe scenă fiindcă îi place să cânte în locuri retrase, fără public. Aşa poate el acum să se dăruiască muzicii, să exerseze şi chiar să improvizeze. "Eu atunci mă pătrund într-o lume ascunsă în mine şi mă gândesc la unele obstacole", a spus băiatul.
Andrei are 14 ani, dar greutăţile venite prea devreme în viaţa lui l-au făcut să crească parcă mai mult decât cei de vârsta lui. "În viaţă trebuie să te descurci singur şi eu deja ştiu cum să mă adaptez la mediu", a adăugat acesta.
Mama este în concediu de maternitate, aşa că familia se bizuie pe salariul tatălui. 2.500 de lei care sunt drămuiţi pentru strictul necesar şi plata chiriei. Nici vorbă să poată economisi pentru a-i cumpăra lui Andrei trompeta la care visează. "E foarte greu când copilul cere, noi înţelegem asta că trebuie să-i oferim, să-l susţinem cumva, dar din păcate aşa e situaţia, aşa e viaţa", a declarat mama lui Andrei, Irina Gamarţ.
Andrei munceşte mult şi cu îndârjire. Suflet de artist, îşi împarte energia şi dorinţa de performanţă între orele dedicate trompetei, acordeonului şi dansului popular. Iar pentru că muzica este şi un drum spre pacea sufletului, sâmbăta îl putem găsi cântând în corul Catedralei.
Vi se pare un program obositor pentru un copil de 14 ani? Andrei spune că nu este un program, ci viaţa lui aşa cum i se pare firesc şi frumos să fie. Dar cel mai mult îi place să cânte la trompetă.
"În martie am avut concursul republican Ştefan Neaga unde am concurat cu băieţi de 16 – 17 ani şi am luat locul I. Am fost în Cehia şi am luat locul I. În Cehia, înainte de a ieşi pe scenă, îmi tremurau mâinile, eu stăteam pe scenă şi îmi tremurau şi picioarele, dar am cântat destul de bine", a menţionat Andrei.
Vorbeşte cu modestie despre succesele şi emoţiile sale, dar şi despre puţinii bani câştigaţi uneori drept premiu. Prima sa grijă este să-şi folosească economiile pentru a-şi acoperi cheltuielile de concurs. Iar următoarea... "Uneori chiar cumpăr ceva pentru părinţi sau, cum să vă spun, ceva în folosul familiei", a spus Andrei.
O familie care îl iubeşte, dar nu-l poate ajuta. Lucru pe care îl ştie cel mai bine profesorul care-l învaţă tainele cântecului de trompetă. "Are nevoie de ajutor, are nevoie să mănânce bine şi la timp. În acest caz eu am nişte înţelegeri cu cantina care la noi e cu plată. Îi mai fac câte un cadou, să zicem nişte hăinuţe din familia mea de la nepoţi", a declarat directorul Şcolii de arte "Alexei Stârcea", Guţu Ion.
Ca orice copil, zâmbeşte când îl întrebi ce vrea de Crăciun. Prima dorinţă e să primească o trompetă cadou. Iar a doua... "Vreau ca muzica mea pe care o interpretez să ajungă la sufletele oamenilor", a conchis Andrei.
- Ziua Sfântului Andrei: Peste 77.000 de moldoveni îşi sărbătoresc onomastica
- De Sfântul Apostol Andrei, sute de enoriaşi au mers la mănăstirea care-i poartă hramul să se roage pentru sănătate şi pace
- Artistul nonconformist Sergiu Kliuchnikoff s-a alăturat campaniei Publika şi a creat un brad mai puţin obişnuit (VIDEO)