Mihai Cociu s-a clasat pe locul 27 la Marele Premiu la motocros din Bulgaria
Mihai Cociu continuă participare la Campionatul Mondial de motocros, clasa MX1. Moldoveanul s-a clasat pe locul 27 în a doua etapă, desfăşurată în Bulgaria şi rămâne în continuare fără puncte acumulate în acest sezon. Etapa a fost câştigată de francezul Gautier Paulin, iar lider în clasamentul general rămâne italianul Antonio Cairoli.
În prima manşă a competiţiei, Cociu era la un pas să abandoneze cursa după ce a căzut de pe motocicletă, însă a reuşit să revină, ocupând la final poziţia a 29-a. După a doua manşă, în care Cociu a reuşit să ajungă la finiş pe locul 25, motociclistul moldovean a ocupat la general poziţia a 27-a.
Astfel, Cociu, care concurează pentru echipa KTM, şi-a îmbunătăţit cu două poziţii rezultatul obţinut în prima etapă, în Olanda, unde s-a clasat pe locul 29.
Câştigător al Marelui Premiu din Bulgaria a devenit francezul Gautier Paulin, de la Kawasaki.
În clasamentul general conduce coechiperul lui Cociu, Antonio Cairoli din Italia. Mihai Cociu nu a reuşit să acumuleze niciun punct în cele două etape disputate şi se află în afară celor 28 de sportivi incluşi în clasamentul general. Următoarea etapă va avea loc pe 29 aprilie în Italia.