Mihai Ghimpu: Avem majoritate parlamentară și putem să schimbăm lucrurile în țară
Avem majoritate parlamentară și putem să schimbăm lucrurile în țară. Declarația a fost făcut de liderul PL, Mihai Ghimpu, după consultările cu șeful statului pentru desemnarea unui nou prim-ministru.
"Îmi permit să mulțumesc tutoror celor care au conștientizat în ce situație se afla Republica Moldova. Avem nevoie de o stabilitate politică. Ajunge cât ne-am făcut de rușine în fața cetățenilor și a întregii lumi. E timpul să realizăm ceea ce ne-am asumat. E timpul să respectăm ceea ce ne-am asumat, cel mai important document Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Cred în acești colegi care și-au asumat această responsabilitate. Probabil conștiința i-a determinat. În PLDM erau diferite discuții și în partidul celălalt", a spus liderul PL.
Totodată, Ghimpu a spus că deocamdată nu au discutat despre partajarea funcțiilor:
"Avem majoritate parlamentară și putem să schimbăm lucrurile. Nu am discutat partajarea funcțiilor și mâine cred că vom puncta tot ce ține de structura statului".
În același sens, Mihai Ghimpu a spus că nu înțelege de ce grupul Leancă nu a semnat declarația de constituire a noii majorități parlamentare.
"Mâine vom afla care a fost motivul pentru care grupul Leancă nu a semnat. Regret acest lucru. Dacă cred că dacă vor rămâne în afară vor avea succese mari se greșesc amarnic. Totuși sunt momente când trebuie să fii om de stat, nu să te gândești la alegeri, la mandate", a mai spus Ghimpu.
PUBLIKA.MD amintește că președintele Nicolae Timofti are astăzi consultări cu fracțiunile PLDM, PL, PDM și cele două grupuri parlamentare de deputați neafiliați (PPEM și Platforma Social-Democrată), în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.
- NOI CONSULTĂRI cu fracţiunile parlamentare. PCRM şi PSRM, invitate să discute cu preşedintele țării
- "Îl voi acţiona în judecată!" REPLICA lui Mihai Ghimpu adresată unui analist din România
- Cine face parte din noua majoritate parlamentară. LISTA deputaţilor
- Majoritatea parlamentară, creată. Lupu spune când va fi anunţat numele candidatului pentru funcţia de premier