Mihai Ghimpu bate clopotele: Se încalcă acordul Alianţei!
Liderul PL, Mihai Ghimpu, bate alarma. Acesta susţine că se încalcă acordul AIE, atunci când se vorbeşte despre deschiderea unui consulat al Rusiei la Tiraspol. În cadrul unei emisiuni la N4, Ghimpu a declarat că Alianţa se va clătina serios, în cazul în care ministerul de Externe, care aparţine PLDM-ului, prin decizia sa tehnică, va permite deschiderea acestui consulat pe malul stâng al Nistrului.
"Nu. Nici nu putem discuta despre un consulat al Rusiei la Tiraspol. N-are sens. Tehnic, decide ministerul de Externe. Dacă se va face acest lucru, dar nu cred că se va face, Alianţa se va clătina serios. Guvernarea înseamnă nu Filat, nu Lupu şi nu Ghimpu. Noi trei am semnat acordul şi am votat programul. Trebuie să respectăm ceea ce ne-am înţeles", a declarat Ghimpu.
Preşedintele PL face referire la declaraţiile premierului Vlad Filat, lider PLDM, care, în ajunul vizitei sale la Moscova a declarat că salută deschiderea unui consulat al Federației Ruse în stânga Nistrului. Asta deşi, anterior, pe data 17 aprilie, liberal-democratul declara că „la Tiraspol consulate nu vor fi deschise, deoarece Republica Moldova este un stat independent suveran şi integru”.
Totodată, liberalul a ţinut să menţioneze că un consulat nu poate fi deschis pe malul stâng al Nistrului, pentru că acel teritoriu este declarat ocupat şi nu se poate asigura securitatea angajaţilor consulatului.
"Teritoriul nu este controlat de Chişinău. În afară de aceasta, există o convenţie care spune că, pentru diplomaţi, statul poate deschide consulate sau ambasade acolo unde le asigură securitatea. Noi nu le vom putea asigura securitatea celor care vor lucra la consulat pentru că teritoriul nu este controlat de noi. Acest teritoriu este declarat ca fiind ocupat de Federaţia Rusă. Cum să deschizi consulat pe un teritoriu ocupat? Există hotărârea Parlamentului din 1992, pe care nici comuniştii nu au anulat-o, unde malul stâng al Nistrului este declarat teritoriu ocupat de către Rusia", a menţionat Mihai Ghimpu.
În acelaşi timp, liderul PL a spus când va fi de acord cu inaugurarea mai multor consulate în stânga Nistrului. "Suntem pentru relaţii strategice cu ruşii şi cu americanii, dar să-şi retragă armata şi muniţiile de acolo, să ne permită să rezolvăm problema transnistreană, să nu ne dicteze şi atunci vom vorbi despre consulat. Când vor funcţiona organele noastre constituţionale în stânga Nistrului, vor fi consulate şi la Tiraspol, şi la Slobozia, unde vor vrea. Dar numai atunci, acuma - nu."
Reamintim că posibilitatea deschiderii unui consulat rus la Tiraspol până la sfârşitul acestui an a fost discutată în luna aprilie în timpul vizitei reprezentantului Kremlinului Dmitri Rogozin în Moldova.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a declarat atunci că autorităţile de la Chișină nu pot acredita misiuni consulare la Tiraspol, atât timp cât convențiile internaționale obligă autoritățile să le asigure securitate și imunitate acestora.
Deşi premierul Vlad Filat se arătase iniţial împotriva deschiderii unui consulat al Rusiei pe malul stâng al Nistrului, menţionând că "la Tiraspol consulate nu vor fi deschise, deoarece Republica Moldova este un stat independent suveran şi integru", ulterior oficialul s-a răzgândit şi a salutat această iniţiativă.