Mihai Ghimpu "în ofensivă" la Strasbourg
Proiectul coaliţiei de guvernământ pentru modificarea procedurii de alegere a preşedintelui, aprobat de Curtea Constituţională, va fi înaintat Comisiei de la Veneţia. O delegaţie oficială, condusă de Mihai Ghimpu, a plecat la Strasbourg, unde se va întâlni cu Gianni Buquicchio, secretarul general al Comisiei în cauză, şi cu secretarul general-adjunct, Thomas Markert.
Din delegaţie mai fac parte ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, deputatul din partea Alianţei "Moldova Noastră", Ion Pleşca şi deputatul din partea PD, Aurel Băieşu. Ei vor discuta cu oficialii europeni despre ieşirea din criză constituţională. Mihai Ghimpu consideră în continuare că singura soluţie este organizarea unui referendum, însă nu va insista asupra acestui aspect.
“Eu nu vreau să conving pe nimeni, fiindcă unii consideră că eu am vreun interes. Problema este că noi trebuie să găsim soluţia, care ne-ar permite să depăşim acest blocaj constituţional. Şi dacă parlamentul nu este în stare s-o găsească, atunci cine? În acest caz, este nevoie de adunare constituantă, sau referendum“, a declarat preşedintele interimar Mihai Ghimpu.