Mihai Ghimpu: Preşedintele ţării trebuie să-şi dea demisia, are o nelegiuire pe obraz
Preşedinetele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, trebuie să-şi dea demisia, pentru că l-a trimis la tratament psihiatric forțat pe disidentul Gheorghe David, în 1987, în timp ce activa în calitate de judecător. Cel puţin aşa consideră liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu. Oficialul a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă că ştia demult timp despre acest caz.
"Domnul preşedinte trebuie să-şi dea demisia, pentru că a băgat un tânăr la casa de nebuni pentru adevăr, a spus că noi am fost ocupaţi şi că vrea unire cu România. În acel an, Gorbaciov permitea dreptul la libera exprimare", a declarat Mihai Ghimpu.
Liderul liberalilor a mai spus că l-a avertizat recent pe Nicoale Timofti că va face public acest caz, dacă va propune candidatura lui Vlad Filat la funcţia de premier.
"Am avut o discuţie cu Timofti şi i-am spus că are pe obraz o nelegiuire, am fost condamnataţi şi la CEDO. L-am rugat să nu facă la insistenţa lui Filat şi să propună alt candidat. I-am spus dacă o să continuaţi, atunci eu o să vorbesc despre acest dosar. El s-a speriat şi a ieşit primul şi a vorbit", a mai declarat Mihai Ghimpu.
Publika.md precizează că președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a recunoscut săptămâna trecută în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă că el a fost judecătorul care l-a trimis la tratament psihiatric forțat pe disidentul Gheorghe David în anul 1987.