Mihai Poalelungi, numit în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie
Mihai Poalelungi a fost numit de Parlament în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. Numirea în funcţie a lui Poalelungi a fost votată de 51 de deputaţi.
Candidatura lui Mihai Poalelungi a fost propusă de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, fiind singurul candidat înscris în cursă.
Amintim că Poalelungi a fost numit pentru prima dată şef al CSJ în 2012.
Mihai Poalelungi a deţinut funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiţie, iar din 2005 devine vicepreşedinte al acestei instituţii. În aprilie 2011 a candidat la funcţia de preşedinte al CSJ, însă din motive necunoscute şi-a retras candidatura.
Mihai Poalelungi a obţinut licenţa, precum şi titlul de doctor în drept al Facultăţii de drept din cadrul Universităţii de Stat din Moldova. Şi-a început stagiatura la Judecătoria Râşcani.
Din 1989, timp de şase ani, deţine funcţiile de judecător şi vicepreşedinte al Judecătoriei Buiucani. Din 1996 până în 2003, este judecător şi vicepreşedinte al Curţii de Apel a Republicii Moldova, iar din 2003 deţine funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiţie.
Doi ani mai târziu, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al CSJ şi preşedinte al Colegiului civil. Din mai 2008, ajunge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în funcţia de judecător. Mihai Poalelungi este autorul unui şir de cărţi şi monografii, este căsătorit şi are doi copii.
- Curtea Supremă de Justiție A DECIS: Magistratul Nicolae Nogai, condamnat la închisoare
- Curtea Supremă de Justiţie l-a achitat pe episcopul Marchel. Reprezentanţii minorităţilor sexuale merg la CEDO
- Curtea Supremă de Justiție din Grecia a respins extrădarea lui Maxim Kuzmiciov
- Vor fi acţionate în judecată. LISTA persoanelor care se fac vinovate de pierderea dosarelor la CEDO
- Consiliul Superior al Magistraturii va încerca să aleagă un şef al Curţii Supreme de Justiţie
- SCANDAL și ÎNJURĂTURI la Consiliul Superior al Magistraturii. Ce i-a nemulțumit pe protestatari