Mihail Gorbaciov, internat în spital. Parametrii vitali sunt menţinuţi cu ajutorul aparatelor
Embed:
Ultimul lider al fostei Uniuni Sovietice a fost spitalizat. Mihail Gorbaciov a declarat pentru presa din Rusia că starea lui de sănătate s-a agravat şi că parametrii săi vitali sunt menţinuţi cu ajutorul aparatelor. Politicianul de 83 de ani este, însă, hotărât să se lupte pentru viaţă.
În ultimii ani, Gorbaciov a apărut în public cu faţa umflată şi obosit. Din cauza problemelor de sănătate, acesta nu a putut participa în aprilie 2013 la funeraliile fostului premier britanic Margaret Thatcher.
Laureatul Premiului Nobel pentru Pace în 1990, fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov este foarte respectat în Occident şi detestat de cei mai mulţi concetăţeni de-ai săi. El este acuzat în Rusia că ar fi vinovat de destrămarea URSS.