Mihail Saakaşvili, condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz de putere în Georgia
Fostul preşedinte georgian, Mihail Saakashvili, a fost condamnat de un tribunal din Tbilisi la 3 ani de închisoare pentru abuz de putere.
Sentinţa a fost pronunţată în lipsă, Saakaşvili fiind în Ucraina. Președinte al Georgiei între 2004 şi 2013, Saakaşvili a fost inculpat după ce, în perioada mandatului său, i-a graţiat pe 4 poliţişti.
Oamenii legii fuseseră condamnaţi la ani grei de închisoare pentru uciderea unui bancher georgian. Saakaşvili a plecat din Georgia după începerea procesului său şi s-a stabilit în Ucraina, unde a şi primit cetăţenia ucraineană şi a fost guvernator al regiunii Odesa.
Între timp, a fondat un partid de opoziţie şi a acuzat autorităţile de la Kiev de corupţie. Cetăţenia ucraineană I-A FOST RETRASĂ, iar la începutul lunii decembrie, Mihail Saakashvili a fost arestat pentru asociere cu organizaţii criminale, după care a fost eliberat.