Mihail Saakașvili RISCĂ să ajungă DUPĂ GRATII dacă se va întoarce în Georgia
Ministerul Afacerilor Interne al Georgiei a anunţat că fostul preşedinte al ţării, Mihail Saakaşvili, riscă să ajungă imediat după gratii, dacă va încerca să se reîntoarcă în ţară, scrie bbc.com.
Şeful MAI a declarat jurnaliştilor că Saakaşvili se află în cautare, pe numele lui fiind deschise mai multe dosare. Din această cauză, el va fi arestat imediat ce va reveni în ţară.
În prezent, Mihail Saakaşvili este guvernatorul regiunii Odesa, Ucraina. El a declarat că s-ar putea să se întoarcă în Georgia după anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 8 octombrie.
Saakaşvili a părăsit Georgia după ce, în 2013, la conducere a venit actualul preşedinte Ghiorghi Margvelașvili. Imediat după aceasta, pe numele lui Saakaşvili au fost deschise mai multe dosare penale.
Fostul preşedinte este acuzat de abuz de putere, de deturnare de fonduri publice şi implicarea acestuia maltratarea unui opoziţionist.
Saakaşvili a fost arestat în absenţă şi anunţat în căutare naţională, însă autorităţile georgiene nu au reuşit să obţină un mandat de căutare internaţională.
- Militarii ucraineni au înaintat în teritoriile ocupate de insurgenţii proruşi
- Mihail Saakașvili a ajuns pe mâna poliţiei şi a fost dus în portbagajul unei maşini (VIDEO)
- Mihail Saakașvili nu mai este cetăţeanul Georgiei. Decretul semnat de preşedintele acestei ţări
- SCANDAL la vârf în Ucraina! Ministrul de Interne i-a aruncat un pahar de apă în faţă lui Saakaşvili
- Liderul de la Kiev se implică în SCANDALUL dintre Saakaşvili şi demnitarii ucraineni
- Conflictul dintre Saakaşvili şi Avakov ia amploare! Ministrul ucrainean de Interne a mers în judecată