Mii de credincioşi au parcurs azi Drumul Crucii la Ierusalim VIDEO
Creştinii ortodocşi din întreaga lume marchează, astăzi, Vinerea Mare. La Ierusalim, mii de credincioşi au luat parte la procesiunea numită Drumul Crucii, care aminteşte de drumul parcurs de Isus Hristos pe străduţele vechiului oraş până la muntele Golgota, unde a fost răstignit.
În acest an, un număr mare de pelerini au luat parte la procesiunile care au avut loc la Ierusalim în Săptămâna Mare.
Iată ce au spus oamenii:
"Ne rugăm ca toată lumea să se împace înainte de Sfintele Sărbători. Aşa ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ, să ne iubim, iar nimic nu este mai frumos decât dragostea."
"Fie ca pe pământ să fie pace şi toţi să fim sănătoşi. Le doresc tuturor să fie fericiţi."
Drumul Crucii începe de la Mănăstirea "Ecce Homo" şi se încheie la Mănăstirea Sfântului Mormânt. Potrivit tradiţiei creştine, aceasta este calea pe care Mântuitorul a fost dus spre Răstignire, începând cu judecarea Sa şi terminând cu înmormântarea Sa. Ceremonia Sfântului Foc va avea loc sâmbătă, 14 aprilie, înainte de slujba de Înviere de la miezul nopţii.
Externe