Mii de microbişti din toată ţara aşteaptă cu sufletul la gură partida dintre Moldova şi Franţa
Mii de microbişti din întreaga ţară aşteaptă cu sufletul la gură partida dintre Moldova şi campioana mondială Franţa. În aşteptarea lui Pogba, Mbappe şi Griezmann sunt şi locuitorii din satul Corjeuţi, raionul Briceni. Localitatea este cunoscută în întreaga ţară drept micul Paris al Moldovei. Aproape jumătate dintre locuitori din Corjeuţi lucrează în Franţa.
Inspiraţi de atmosfera şi cultura acestei ţări, la revenirea acasă, majoritatea şi-au ridicat case în stil parizian şi au deschis un restaurant francez.
În satul Corjeuţi, totul te duce cu gândul la Franţa. Majoritatea clădirilor din localitate sunt construite în stil francez, iar pe drumuri circulă în mare parte maşini înmatriculate în Franţa. Până şi marcajul rutier de pe străzi a fost aplicat cu vopsea adusă tot din această ţară. Satul a înflorit în ultimele două decenii, după ce locuitorii au luat drumul străinătăţii.
În prezent, dintre cei 7 mii de corjeuţeni, mai bine de jumătate muncesc în Hexagon.
"Prin anii 2005 - 2007 eu cunoşteam că din spuse, şi cât se ştia, că plus minus, un milion de euro venea în fiecare lună în satul Corjeuţi", a menţionat primarul satului Corjeuţi, Victor Andronic.
Vestea că echipa naţională a Franţei, care este campioană mondială en-titre, va veni în Moldova pentru un meci cu selecţionata ţării noastre i-a bucurat pe locuitorii din Corjeuţi. De la mic la mare, toţi spun că vor ţine pumnii pentru ai noştri.
Şi fotbaliştii echipei liceului teoretic din Corjeuţi îi aşteaptă cu sufletul la gură pe campionii mondiali.
Franţa este selecţionata preferată a lui Victor, deoarece, spune el, ambii părinţi muncesc de mai mulţi ani în această ţară. În timpul partidei cu Moldova însă adolescentul spune va ţine pumnii pentru ambele echipe.
Şi Ion Lavric, care a muncit timp de mai bine de 20 de ani în Franţa, aşteaptă cu nerăbdare bătălia dintre echipa ţării noastre şi campionii mondiali. Bărbatul susţine că va urmări meciul împreună cu fiul său, care a ajuns cunoscut în tot satul. De mai bine de doi ani, tânărul este antrenor al echipei de copii a campioanei Franţei, Paris Saint-Germain.
"Iată acesta în roşu. Eu nu tare cu fotbalul, el mai tare. Nu poate dormi. Dimineaţa aleargă, seara aleargă. Dimineaţa se duce cu fuga. Cu sportul", a precizat Ion Lavric, locuitorul satului Corjeuţi,
În ziua meciului Ion Lavric va avea un singur favorit.
"Şi normal că pentru Moldova o să ţinem pumnii. Dar deja cu feciorul, el cu Franţa, eu cu Moldova", a spus Ion Lavric.
"Foarte mulţi cetăţeni din satul nostru, s-au integrat foarte bine în Franţa, au asimilat foarte bine atmosfera de acolo, au îndrăgit-o. Luând în consideraţie momentul acesta, proprietarii au decis să facă restaurantul în stil francez", a afirmat administratorul restaurantului, Gheorghe Andronic.
La fel ca în timpul Campionatului Mondial de fotbal, partida dintre Moldova şi Franţa va putea fi urmărită în acest local pe un ecran mare. Aproximativ 100 de microbişti vor chefui aici în ziua meciului. Aceştia vor avea parte de mai multe delicii culinare franceze.
"Îi vom bucura cu salamurile tipice din Franţa. Caşcavalurile tipic franceze desigur. Avem şi câteva denumiri de bere tipic franceze şi ei le cunosc foarte bine", a subliniat Gheorghe Andronic.
Meciul dintre Moldova şi Franţa se va disputa vineri, pe stadionul Zimbru din Capitală.
Partida va începe la ora 21 şi 45 de minute şi va fi transmisă în direct la PRIME TV, televiziunea numărul unu din Moldova.
- Schimbările de după Brexit: Ce se poate întâmpla cu muncitorii români din Marea Britanie
- Moldova, cuprinsă de FLĂCĂRI. Incendiile de vegetaţie au pus pe jar pompierii din întreaga ţară
- Moldova participă la prima reuniune ministerială a Parteneriatului pentru Cooperarea Energetică Transatlantică și Forul de Investiții din Houston