Mii de moldoveni, infestaţi cu paraziţi. Viermii pot provoca decesul oamenilor
Embed:
Peste 40 de mii de oameni, din întreaga ţară, se infectează anual cu viermi paraziţi. În proporţie de 80 la sută este vorba de copii. Sunt datele Direcţiei Sănătate a municipiului Chişinău.
Specialiştii estimează, însă, că numărul real al persoanelor infestate ar fi dublu. Medicii atenţionează că infecţiile cu viermi se plaseaza pe locul doi, după gripă. Paraziţii pot provoca anemie, probleme nutriţionale, retardul mintal, invaliditate, iar în unele cazuri - decesul.
Tratarea maladiilor provocate de viermii paraziti costă statul, anual, peste şase milioane de lei. Factorii care provoacă infecţia sunt consumul de alimente şi apă contaminate, nerespectarea igienei personale, mâinile murdare, contactul cu persoana infestată.