Mii de participanţi îşi demonstrează măiestria la Campionatul Moldovei la dansuri moderne. Câştigătorii vor reprezenta ţara la competiţii internaţionale
Embed:
Peste trei mii de participanţi îşi demonstrează măiestria la Campionatul Moldovei la dansuri moderne. Startul competiţiei a fost dat sâmbătă, iar câştigătorii vor fi anunţaţi duminică. Primii au ieşit în scenă cei mai mici concurenţi.
Copii s-au întrecut la categoria jazz modern şi broadway:
"Dansul pentru mine înseamnă, cum ar fi familia mea".
"Cât de tare îţi place ţie să dansezi? Mult, mult. La nebunie".
"Pentru mine dansul înseamnă o putere pe care o demonstăm cu corpul nostru".
Totuși, cei mai emoţionaţi au fost părinţii:
"Ne pregătim încă din septembrie, am reprezentat şcoala noastră. Ne-am pregătit foarte mult, am avut emoţii mari".
"Pentru ea este o plăcere de a participa la concursuri de acest gen şi era foarte bucuroasă. Nu am văzut emoţii, doar emoţii de bucurie".
Participanții concurează în peste 20 de stiluri de dans, iar probele sunt împărţite pe vârste. În total, sunt 50 de echipe din toată ţara, inclusiv din stânga Nistrului.
"Copiii auau muncit foarte mult. Ne-am pregătit pentru a veni aici, ca să avem o prestaţie demnă", a menţionat Ecaterina Pidopricora, conducător artistic, Tiraspol.
Câştigătorii vor reprezenta Moldova la competiţii internaţionale.
"Totodată facem preselecţie pentru Capionatul Mondial care va avea loc în mai în Croaţia. Şi primii trei, medalia de aur de bronz şi argint vor putea să participe la acel campionat", a punctat Victoria Basiul, preşedintele Federaţiei Dansului Modern şi de Estradă din Moldova.

Campionatul Moldovei la dansuri moderne, Câştigători, competiţie, copii, dansatoritoate TAG-urile
Actualitate
Actualitate