Mii de persoane au mărşăluit pe străzile Parisului în memoria victimelor atacului armat din Toulouse
Marş tăcut în Franţa. Mii de oameni au ieşit pe străzile Parisului în memoria victimelor atacului armat de la o şcoală evreiască din Toulouse. Patru persoane, dintre care trei copii, au fost împuşcaţi mortal, ieri, de un necunoscut.
Oamenii au mărşăluit în Franţa, au afişat banere şi au fluturat steaguri evreieşti, iar unii dintre ei au aprins lumânări. Astăzi, în toate şcolile din ţară se va ţine un minut de reculegere pentru a comemora victimele atacului.
"Suntem aici pentru că această tragedie a îndoliat întreaga Franţă, nu doar comunitatea evreiască, având în vedere numărul mare de manifestaţii organizate", a spus o persoană.
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a catalogat atacul drept o tragedie naţională.
"Incidentul de astăzi este o tragedie naţională. Ucigaşul va fi prins şi va răspunde pentru crimele comise", a declarat Sarkozy.
Acesta este cel mai grav incident antisemit din Franţa din anul 1982, când şase oameni au fost omorâţi într-un restaurant evreiesc în urma unui atac cu grenade. În Franţa locuiesc între 500.000 şi 700.000 de evrei, aceasta fiind cea mai importantă comunitate din Europa de vest.