Mii de suporteri înfuriaţi au protestat în faţa Tribunalului din Cairo VIDEO
Mii de suporteri înfuriaţi au protestat în faţa Tribunalului din Cairo! Aceştia cer pedepsirea celor care se fac vinovaţi de moartea a 74 de oameni în timpul masacrului ce a avut loc în februarie, în Port Said. Pe altă parte, procurorul general al Egiptului a anunţat că a decis trimiterea în judecată a 75 de persoane, printre care, nouă poliţişti, doi adolescenţi şi trei responsabili ai clubului Al Masry.
O mare parte dintre protestatari au fost fanii clubului Al-Ahly, ai cărui suporteri au fost ucişi pe 1 februarie când au izbucnit violenţele în timpul meciului cu Al-Masry, disputat în Port Said.
Protestele au început după ce procurorul general al Egiptului a anunţat că a trimis în judecată 75 de oameni, printre care se numără nouă poliţişti, doi adolescenţi şi trei responsabili ai clubului Al Masry.
Fanii Al-Ahly acuză poliţia că ar fi organizat intenţionat revoltele din timpul meciului şi că au închis ieşirile din stadion pentru a se răzbuna. Motivul invocat sunt ultraşii care au participat la răsturnarea regimului lui Hosni Mubarak.
74 de persoane, printre care un poliţist, au murit în Egipt şi peste 150 de oameni au fost răniţi în violenţele izbucnite după un meci de fotbal dintre Al Masry - Al Ahly de pe 1 februarie.