Mii de ucraineni cu torţe în mâini au luat cu asalt străzile din Kiev. Ce eveniment au marcat
Mii de ucraineni au luat cu asalt străzile din Kiev, noaptea trecută, într-o procesiune cu torţe, organizată cu ocazia aniversării a 106-a de la naşterea unuia dintre liderii mişcării naţionaliste din secolul trecut, Stepan Bandera.
Aproximativ 3 mii de oameni au participat la marş, scandând "Bandera este eroul nostru" sau "Glorie Ucrainei".
La manifestaţie au participat susţinătorii partidelor de extremă dreapta Svoboda și Pravîi Sektor, dar și luptători din regimentul Azov alcătuit din voluntari naționaliști.
Stepan Bandera i-a condus pe naţionaliştii ucraineni la începutul secolului trecut, când a luptat împotriva ocupaţiei ruse şi poloneze a Ucrainei.
Mulţi îl consideră ca un erou național și simbol al luptei pentru independență, pe când proruşii îl acuză că a colaborat cu naziștii.