Mijlocaşul francez Tiemoue Bakayoko este victima scandărilor rasiste
foto: 90min.com
Tiemoue Bakayoko, mijlocaşul francez al echipei italiene de fotbal AC Milan, a fost ţinta unor scandărilor rasiste intonate de suporterii clubului Lazio Roma, conform unei înregistrări video care a circulat pe reţelele de socializare şi a fost preluată joi de presa italiană, scrie agerpres.ro.
În această scurtă înregistrare video, suporterii pot fi auziţi scandând "Această banană este pentru Bakayoko".
Chiar dacă nu pot fi datate, conform presei sportive aceste imagini ar fi fost înregistrate miercuri în cursul unui meci restanţă din etapa a 25-a din Serie A, câştigat de Lazio Roma cu Udinese (2-0).
Înregistrarea video a fost filmată în peluza Nord al Stadionului Olimpic din Roma, unde s-au reunit grupurile ultras ale lui Lazio, club la care evoluează şi fundaşul român Ştefan Radu.
Bakayoko, împrumutat în acest sezon la AC Milan de la Chelsea, este în centrul unei polemici de câteva zile după l-a ironizat pe Francesco Acerbi, fundaşul lui Lazio, arătând tricoul acestuia tifosilor milanezi după recenta victorie a "rossonerilor" în faţa romanilor în campionat.
Acest nou episod rasist se adaugă altor cazuri recente din fotbalul italian şi european. În urmă cu două săptămâni, francezul Matuidi şi italianul Moise Kean au fost ţinta strigătelor de maimuţă la meciul dintre Cagliari şi Juventus Torino.