Mikko Hirvonen a preluat conducerea în Raliul Suediei
Finlandezul Mikko Hirvonen a preluat conducerea în Raliul Suediei, fiind urmat într-un ecart de 15 secunde de alţi patru piloţi. Francezul Sebastien Loeb, campion mondial de şapte ori şi unul dintre favoriţi la câştigarea competiţiei, este pe poziţia a şasea în clasamentul general după două zile.
Zăpada şi gheaţa au dat mari bătăi de cap piloţilor în a doua zi a Rally-ului Suediei.
Pilotul de origine norvegiană Henning Solberg nici nu a reuşit să înceapă bine cursa că maşina sa a derapat într-o curbă şi s-a răsturnat, acesta fiind nevoit să abandoneze etapa. De accident nu a scăpat nici americanul Ken Block, care a pierdut două minute preţioase când s-a împotmolit în zăpadă.
Finlandezul Mikko Hirvonen a fost mai norocos în această manşă şi a reuşit să câştige etapa. Hirvonen l-a detronat astfel în clasamentul general pe un alt norvegian, Mads Ostberg, care nu a fost atât de convingător de această dată, însă oricum mai păstrează şanse la victorie.
Poziţia a treia în clasamentul general şi poate cea mai confortabila îi revine lui Petter Solberg, cu un ecart de 9,9 secunde de lider. Pilotul de la Citroen a cules intenţionat o penalizare de 10 secunde pentru nerespectarea planului orar, numai să aibă o poziţie favorabilă în următoarea zi.
Pe patru s-a plasat finlandezul Jari Latvala, la 10,9 secunde de lider, de asemenea o poziţie ideală de atac.
Sebastien Ogier este pe locul cinci înaintea de ultimei zile de la Raliului Suediei, la 15,8 secunde de Hirvonen şi are şi el şanse reale la victorie.
Singura dezamăgire a fost principalul favorit la câştigarea competiţiei, Sebastian Loeb, care se află la 41,5 sutimi de secunde în urma lui Hirvonen.