Miliardarul Richard Branson a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood
foto: independent.ie
Miliardarul Richard Branson a primit marţi o stea pe Walk of Fame din Hollywood în cadrul unei ceremonii în timpul căreia antreprenorul britanic a susţinut un discurs în care a rememorat "epoca de sex, droguri şi rock'n'roll" din industria muzicală, scrie agerpres.ro.
Richard Branson, în vârstă de 68 de ani, omul de afaceri aflat la conducerea Virgin Group, care activează în mai multe domenii, precum transporturi aeriene, magazine de discuri şi călătorii spaţiale, a participat la ceremonia oficială de dezvelire a stelei sale de pe Walk of Fame în prezenţa cântăreţilor Lance Bass şi Ben Harper - doi dintre muzicienii care au semnat contracte cu casa lui de discuri Virgin Records.
"Să conduci o casă de discuri poate fi foarte amuzant şi da, această activitate a implicat sex, droguri şi rock'n'roll", a declarat magnatul britanic.
Richard Branson, care a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în 2000, i-a încântat pe spectatorii prezenţi la evenimentul de marţi relatând povestiri insolite din industria muzicală. Astfel, el a dezvăluit că a adus-o pe cântăreaţa Janet Jackson cu un balon cu aer cald pentru a semna un contract cu Virgin Records, că i-a oferit cântăreţului Boy George un spaţiu de refugiu în perioada în care artistul britanic încerca să îşi învingă dependenţa de heroină şi că l-a întâlnit într-o zi pe Keith Richards, chitaristul trupei The Rolling Stones, în timp ce muzicianul era complet gol.
Richard Branson a spus că a fost deosebit de încântat atunci când trupa The Rolling Stones a semnat un contract cu Virgin Records în 1992.
"În acea seară, mi s-a spus, am participat la o petrecere de care niciunul dintre noi nu mai poate să îşi aducă aminte", a glumit Richard Branson.
Richard Branson a înfiinţat casa de discuri Virgin Records în 1972, alegând acest nume întrucât nu avea niciun fel de experienţă în industria muzicală. De-a lungul anilor, casa de discuri pe care a înfiinţat-o a semnat contracte cu unele dintre cele mai importante nume din industria muzicală, precum Spice Girls, Sex Pistols şi Roy Orbison, înainte de a fi vândută în 1992 pentru a finanţa compania Virgin Atlantic Airways, controlată de Branson.
Magnatul britanic a deschis şi Virgin Megastores, o reţea de magazine care comercializează înregistrări muzicale, jocuri video şi DVD-uri în lumea întreagă. Cele mai multe dintre acele magazine au fost închise în urmă cu aproape 10 ani, în urma ascensiunii fulminante a industriei muzicale digitale.
"Acest om este un mare visător şi el ne-a inspirat pe mulţi dintre noi. Vă rog, nu încetaţi niciodată să visaţi", a declarat în faţa spectatorilor prezenţi la ceremonia de marţi cântăreţul Lance Bass, fost membru al grupului NSYNC.

- O tânără model a murit, în condiții suspecte, pe iahtul unui miliardar
- Revista Time se vinde pentru 190 de milioane de dolari. Cine este cumpărătorul
- Sancţiunile SUA impuse Rusiei l-au afectat şi pe miliardarul Oleg Deripaska. Activele omului de afaceri au fost îngheţate
- Cel mai tânăr miliardar de pe continentul african a fost răpit la Dar es Salaam