MILIARDE PENTRU MOLDOVA. În primele trei luni, investiţiile în proiectele de la noi din ţară s-au majorat cu 2,9%
Companiile străine şi cele locale îşi măresc investiţiile în proiectele de la noi din ţară.
În primele trei luni ale anului, investiţiile totale au însumat aproximativ 2,4 miliarde de lei, în creştere cu trei la sută în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2017.
Datele arată că 77 la sută din totalul investițiilor au fost făcute de companiile private.
Cele mai multe capitaluri, 314 milioane de lei, firmele şi le-au plasat în domeniul transporturilor.
Creşterea este de 23 la sută. Urmează investiţiile în imobile şi utilaje. Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, majorările au avut loc datorită creditelor care au devenit mai accesibile.
Şi investițiile publice au crescut, în medie, cu aproape 20 la sută și au ajuns la valoarea de 174 milioane de lei.
În special, s-au alocat bani mai mulți în mijloace de transport, tehnică de calcul, dar și blocuri.
- Dornici să ne viziteze ţara! Numărul turiştilor care aleg să se odihnească în Moldova, în creştere
- 14,5 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 5 luni ale anului 2018: Creștere de 2,1 miliarde lei față de perioada similară din 2017
- Primarul Clujului, Emil Boc: Un complex sportiv modern va transforma Chişinăul într-un oraş al viitorului