Milioane de musulmani marchează a doua zi a Sărbătorii Sacrificiului
Milioane de musulmani din întreaga lume marchează, astăzi, a doua zi a Sărbătorii Sacrificiului. Ei şi-au început ziua cu rugăciunea de dimineaţă, după care, potrivit tradiţiei, orice adept adult al islamului trebuie să sacrifice un animal.
Mii de musulmani din Bangladesh s-au adunat în cea mai mare moschee din ţară, aflată în capitala Dhaka. Astăzi, oamenii înstăriţi sacrifică animale, apoi împart carnea rudelor şi săracilor. Ritualul este săvârşit chiar în stradă.
Din cauza ameninţărilor din partea talibanilor, autorităţile din Pakistan au luat măsuri sporite de securitate zilele acestea.
Şi musulmanii din India respectă tradiţia sacrificării animalelor în a doua zi a Kurban Bairamului.
Această sărbătoare aminteşte de gestul profetului Ibrahim, care şi-a sacrificat fiul în numele lui Dumnezeu. Tradiţia tăierii unui animal de către fiecare musulman adult şi înstărit are semnificaţia unui gest de bunăvoinţă şi adorare a lui Allah.
- Cea mai importantă sărbătoare a lumii islamice, marcată de violenţe. Cel puţin 100 de oameni au murit
- Sărbătoare sângeroasă în Irak: Cel puţin 80 de oameni au murit, iar peste 200 au fost răniţi în ultima zi de Ramazan Bairam
- Zece persoane, printre care şi un guvernator, ucişi în timpul celei mai importante sărbători islamice (VIDEO)