Milioanele miniştrilor. Cine este cel mai bogat şi care sunt averile a 14 membri ai Guvernului Leancă
Cel puţin opt miniştri din cabinetul Leancă au declarat averi mai mari de un milion de lei. Printre cei mai bogaţi membri ai Guvernului sunt premierul, ministrul Agriculturii, ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi cel al Educaţiei. Deocamdată, Comisia Naţională de Integritate a făcut publice declaraţiile de avere ale 14 miniştri.
Premierul Iurie Leancă a indicat în declaraţia sa de avere două case, în valoare de aproape un milion de lei şi două terenuri, estimate la peste 160 de mii de lei. Din salariu şi din vânzarea a două maşini a încasat aproape 400 de mii de lei. Şeful Guvernului păstrează peste un milion de lei în două conturi bancare.
Cel mai bogat ministru este, însă, cel al Agriculturii, Vasile Bumacov. Acesta a declarat venituri ce depăşesc 10 milioane de lei. Are şase milioane doar în cote-părţi la două întreprinderi. Pe lângă aceasta, Bumacov are trei locuinţe, al căror preţ depăşeşte trei milioane de lei. Din salariu, Bumacov a obţinut peste 120 de mii de lei. Iar în conturi bancare păstrează peste trei milioane de lei.
Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, are un apartament, un automobil şi două conturi bancare, în care a depus aproape două milioane de lei. Până a deveni ministru, ea a încasat de la Banca Mondială un salariu de peste 800 de mii de lei.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan, deţine o casă şi patru terenuri agricole. Are o cotă-parte de aproape trei milioane de lei într-o întreprindere, iar din salariu a mai acumulat, anul trecut, peste 100 de mii de lei.
Şi familia Nataliei Gherman, şefa diplomaţiei moldoveneşti, este milionară, anunţând venituri de peste un milion de lei. Ministrul de Externe mai are un apartament estimat la peste jumătate de milion de lei şi un BMW, estimat la peste 600 de mii de lei.
Ministrul de Interne a declarat două case, două terenuri şi un automobil. Dorin Recean deţine şi depozite bancare de aproape 100.000 de lei. Iar din salariu a obţinut peste 80 de mii de lei.
Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, a declarat o avere estimată la aproximativ două milioane de lei. El are două case, un garaj, două automobile şi conturi bancare. Acesta mai deţine o cotă-parte la o întreprindere.
Şi averea ministrului Finanţelor, Veaceslav Negruţa, depăşeşte un milion de lei. Pe lângă apartament, estimat la aproape un milion de lei, oficialul are un teren agricol, un automobil, conturi bancare, iar împreună cu soţia a încasat din salarii aproape 200 de mii de lei.
Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, are în proprietate un apartament, un automobil şi un teren intravilan, precum şi cote-părţi la trei întreprinderi. Efrim a ridicat, anul trecut, un salariu de aproximativ 140 de mii de lei.
În declaraţia de avere a şefului de la Transporturi, Vasile Botnari, nu figurează nicio locuinţă. În schimb, are un automobil, care valorează aproape 350 de mii de lei, iar în două conturi bancare păstrează jumătate de milion de lei.
Ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, a declarat o avere de peste jumătate de milion de lei. Nu are în proprietate nici locuinţă şi nici autoturisme. Iar terenurile agricole şi cele de construcţie pe care le deţine valorează aproximativ jumătate de milion de lei.
Depăşeşte un milion de lei şi averea ministrului Apărării. Vitalie Marinuţa are o casă şi cote-părţi la două întreprinderi. El a acumulat din salariu, activitate ştiinţifică şi din pensia militară aproximativ 180 de mii de lei.
Ministrul Culturii, Monica Babuc, a declarat un apartament, estimat la peste 200 de mii de lei şi un venit de peste 300 de mii de lei.
Cel mai sărac pare a fi ministrul Sportului. Octavian Bodişteanu a indicat în declaraţia de avere doar salariul, mai mic de 100 de mii de lei.
- "Misiunea Guvernului Leancă este să asigure câteva luni de linişte, astfel ca cetăţenii să uite conflictele dintre politicieni"
- Iurie Leancă în timpul şedinţei Guvernului: Vă rog să îmi permiteţi să lipsesc cinci minute VIDEO
- Leancă ia în derâdere o iniţiativă a lui Bumacov: Cerinţe faţă de furaje - denumire poetică!