"MILIONARII" S-AU FĂCUT DE RÂS. River Plate au pierdut în fața celor de la Al-Ain
"Milionarii" s-au făcut de râs. River Plate a pierdut surprinzător semifinala Campionatului Mondial al cluburilor, în faţa echipei Al-Ain, în urma executării loviturilor de departajare.
Campioana Emiratelor Arabe Unite şi gazda turneului din acest an a deschis scorul în minutul 3, prin Marcus Berg. Apoi a ieşit la rampă atacantul columbian al grupării River Plate, Rafael Borre. Acesta a marcat de două ori pentru deţinătoarea trofeului Copa Libertadores .
La începutul reprizei secunde Al-Ain a egalat prin Caio.
Sud-americanii au ratat un penalty, în minutul 69, prin Gonzalo Martinez. La finalul celor 90 de minute şi după prelungiri, scorul a fost 2-2
La loviturile de departajare, elevii antrenaţi de coratul Zoran Mamici au marcat toate cele cinci penaltiuri executate, în timp ce argentinianul Enzo Perez a ratat.
Al-Ain va juca în ultimul act al Campionatului Mondial al cluburilor cu învingătoarea celeilalte semifinale, Real Madrid - Kashima Antlers.
- Returul finalei Copei Libertadores se va disputa la Madrid pe stadionul Santiago Bernabeu
- Real Madrid vrea să câştige Campionatul Mondial al Cluburilor: Tindem să cucerim trofeele
- Copa Libertadores: Argentina, ţara cu cele mai multe victorii în competiţie
- SPECTACOL la Copa Libertadores. River Plate a învins pe Boca Juniors cu 3-1