Militari cu talent de poet: Soldaţii Armatei Naţionale au participat la un concurs de poezie
Militarii armatei naţionale reuşesc să spargă tiparele. Soldaţii au demonstrat, azi, 11 septembrie, că au imaginaţie şi sensibilitate de poet. Aceştia au participat la un concurs de poezie, care s-a desfăşurat în incinta Casei Armatei. Totodată, s-a desfăşurat şi o expoziţie a tablourilor pictate de militari.
Deşi Armata Naţională nu duce lipsă de poeţi, concursul de poezie nu a provocat entuziasmul soldaţilor. Unii dintre cei aflaţi în sală chiar au aţipit. Militarii s-au trezit din amorţeală în momentul în care pe scenă au urcat domnişoare.
Militarii susţin că în ciuda aspectului de luptători, lor nu le este străină dragostea pentru frumos. Anume acestui fapt se datorează pasiunea pentru compunerea poeziilor.
La concursul picturilor au participat nu doar reprezentanţii Armatei Naţionale, ci şi copiii acestora. Cei mai talentaţi s-au dovedit a fi cei ai piloţilor.
Membrii juriului spun că au rămas impresionaţi de tablourile realizate de soldaţi.
Câştigătorii concursului au fost premiaţi cu diplome, cărţi şi vase din ceramică, iar militarii în termen au primit o scurtă vacanţă
- Vitalie Marinuţă a primit distincţia bisericească - ordinul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt
- Cu ocazia celor 20 de ani de la înfiinţarea Armatei Naţionale au fost organizate o serie de manifestaţii
- Noaptea muzeelor la armată: Cavaleri cu torţe, lupte medievale, terci ostăşesc şi expoziţie de arme albe