Militarii din forţele speciale ale armatei au executat salturi cu paraşuta
Militarii din trupele cu destinaţie specială ale Armatei Naţionale şi Forţele pentru operaţii speciale ale Armatei Române au executat salturi cu paraşuta la Baza de Aviaţie „Decebal” din Mărculeşti. Acţiunea face parte din antrenamentul exerciţiului „JCET 2018”, desfăşurat în perioada 1-30 iunie curent, la baza de instruire militară a Armatei Naţionale.
Potrivit maiorului Constantin Cîşleanu din Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger” (BDS), paraşutiştii au efectuat salturi de la înălţimea de 400 de metri, cu sistemele de paraşutare din dotare, din aeronava militară C-27J.
La salturi au participat peste 70 ofiţeri şi subofiţeri ai Batalionului cu Destinaţie Specială al Armatei Naţionale şi militari ai Batalionul Operaţii Speciale "Băneasa-Otopeni". Activitatea este parte a planului pregătirii de luptă pentru anul 2018.