Militarii ruși din regiunea transnistreană pregătesc blindatele pentru a forța râul Nistru
Trupele ruse care staționează în regiunea separatistă transnistreană au început pregătirile pentru un exercițiu militar ce prevede forțarea unui curs de apă.
În cadrul manevrelor vor participa 50 de militari, inclusiv echipajele unor vehicule de luptă tip BTR-60, BTR-70 și BRDM-2, precum și mecanicii unității de reparații din cadrul Grupului Operațional de Trupe Ruse (GOTR), potrivit unui comunicat al Districtului militar occidental al Armatei ruse, citat de Novosti PMR.
Aceștia au realizat lucrări de ermetizare a trapelor, deservire a echipamentelor tehnice și de navigație și au pregătit mijloacele de autoevacuare, precizează sursa citată.
Exercițiul militar ar urma să se desfășoare la sfârșitul acestei luni, pe Nistru.
Anterior, Ministerul de Externe și cel al Apărării de la Chișinău au protestat în repetate rânduri în legătură cu desfășurarea unor exerciții militare organizate de comandamentul trupelor ruse din Transnistria, adesea în colaborare cu forțele militare ale regimului separatist de la Tiraspol, acestea fiind însă constant ignorate de autoritățile de la Moscova.
- Cât de periculos este contingentul rusesc din stânga Nistrului. ANUNŢUL unui oficial ucrainean
- Rusia îi va dărui Serbiei 30 de tancuri, 30 de mașini blindate şi şase avioane de tip MiG-29
- START antrenamentelor în Polonia: 4.000 de militari americani vor participa la exerciţii
- Operațiunea Atlantic Resolve: Tancuri și mașini blindate ale NATO au ajuns în Estonia
- Poroșenko: Rusia ar putea folosi contingentul militar dislocat în regiunea transnistreană pentru a ataca Ucraina
- Exerciţii militare NATO în Lituania. Mii de militari participă la aplicaţie