Miliţia rusă a dat publicităţii numele unui suspect în cazul atentatului de la Moscova
Autorităţile ruse au dat publicităţii numele primului suspect de implicare în atentatul terorist de la aeroportul Domodedovo. Este vorba despre un locuitor din regiunea Stavropol, scrie cotidianul rusesc Kommersant.
Suspectul, cu numele Razdobudko, ar fi fost un membru al grupării teroriste Nogai Jamaat, desfiinţată în octombrie, 2010. Regiunea Stavropol este una dintre cele mai paşnice din Rusia Caucaziană, scrie Kommersant. Eu însă se află la graniţa cu Daghestan unde atacurile teroriste sunt obişnuite. Miliţia rusă informează că Razdobudko ar fi putut fi unul din organizatorii sau chiar autorul atentatului soldat cu moartea a 35 de oameni şi rănirea a aproximativ 200. Niciun grup terorist nu şi-a asumat până acum atentatul. Potrivit premierului rus, Vladimir Putin, datele preliminare arată că atentatul de la aeroport nu are vreo legătură cu Republica caucaziană Cecenia. Ieri, la ordinul lui Dmitri Medvedev a fost demis şeful securităţii Federale.
Atacul a ridicat semne de întrebare nu doar în ceea ce priveşte securitatea cetăţenilor ruşi şi străini din Fedraţia Rusă, dar şi privind capacitatea Kremlinului de a conduce una dintre cele mai mari ţări din lume. Locuitorii Moscovei se tem de alte posibile atacuri teroriste.
Astăzi la Moscova va avea loc un miting de comemorare a victimelor atentatului. În Piaţa Puşkin, la 16:30 ora Moscovei, atunci când a avut loc explozia, oamenii vor tine un moment de reculegere. Miercuri, Rusia a fost în doliu. Steagurile au fost coborâte în bernă iar televiziunile şi-au anulat toate emisiunile de divertisment.