Milsami Orhei şi-a luat patru jucători înainte de reluarea campionatului
Milsami Orhei a transferat patru jucători înainte de reluarea campionatului. Echipa antrenată de Gheorghi Iarţev a semnat cu doi fotbalişti din Croaţia, dar şi cu moldoveanul Eugen Slivca. Totodată, la echipa din Orhei a revenit românul Adrian Grigoruţă.
Fundaşul în vârstă de 26 de ani, Josip Soljic şi mijlocaşul de 22 de ani, Karlo Belak au semnat cu Milsami Orhei. Primul a jucat ultima dată la formaţia Zbrojovka Brno, din prima ligă a Cehiei, iar Belak a ajuns în Moldova de la formaţia croată, Lucko.
"Sunt foarte fericit! Este o nouă şansă pentru mine să demonstrez cele mai bune calităţi ale mele. Este un oraş frumos aici. Mâncarea este puţin diferită de cea din Croaţia, dar e bună", a declarat mijlocaşul echipei Milsami Karlo Belak.
Mijlocaşul român, Adrian Grigoruţă s-a întors la Milsami după un an şi jumătate în care a evoluat la formaţiile Okzhetpes, din Kazahstan, şi la Hapoel Afula, din Israel.
"Am revenit cu plăcere, deoarece am trăit clipe frumoase în trecut la echipa Milsami. A fost dorinţa mea de a reveni şi oamenii de aici au acceptat", a menţionat mijlocaşul, Adrian Grigoruţă.
Al patrulea transfer din această iarnă al formaţiei Milsami este mijlocaşul Eugen Slivca. Acesta a evoluat în prima parte a sezonului la Speranţa Cahul.
"Noi am avut un cantonament destul de bun în Turcia. Cred că jucătorii noi care au venit în echipă vor îmbunătăţi jocul nostru", a spus antrenorul lui Milsami, Gheorghi Iarţev.
Milsami va juca primul meci oficial din acest an cu Dacia. Partida va avea loc pe 1 martie, la Speia, cu începere de la ora 13.
- Meci de foc în Divizia Naţională! Derbiul etapei a 20-a, Dacia - Milsami se va juca pe stadionul din Speia
- Transfer de senzaţie la Milsami Orhei! Echipa a semnat cu un mijlocaş al naţionalei Moldovei
- Milsami Orhei l-a achiziţionat pe un fost jucător al naţionalei României
- Milsami, în cantonament pe malul Mediteranei. Cu cine a disputat primul amical