Mini-vacanţă pentru elevii din mai multe raioane. Ninsorile au blocat drumurile către şcoli, iar orele au fost reduse
Peste 300 de elevi nu au mers în această dimineaţă la şcoală pentru că drumurile locale erau înzăpezite. Cei mai mulţi copii sunt din raioanele Sângerei, Drochia, Rezina, Orhei şi Teleneşti. Totodată, din cauza temperaturilor scăzute în sălile de clasă, în gimnaziul din satul Chişcăreni, raionul Sângerei, şi în Liceul Teoretic ”Alexandru cel Bun” din Rezina, durata orelor a fost redusă până la 35 de minute.
Intrarea în satul Lazo din raionul Drochia a fost blocată de nămeţi. Oamenii se deplasează doar cu căruţele, iar maşinile care încearcă să iasă din localitate rămân împotmolite în troiene.
Mini-vacanţa îi bucură pe elevi. Copiii nu uită însă nici de temele de acasă:
"Ne pregătim de ore, chiar dacă nu avem posibilitatea să ne ducem la şcoală".
"Astăzi şi ieri am stat acasă, am învăţat şi ne-am odihnit".
Pentru a ajunge la serviciu, unii oameni au fost nevoiţi să meargă kilometri întregi prin viscol:
"Suntem nevoiţi să mergem pe jos la serviciu, câte trei kilometri".
Nici ambulanţa nu a putut ajunge în localitate. "Iată ambulanta noastră, calul… Doamne fereşte, se intâmplă ceva… nu intră nimeni", a spus o persoană.
Drumuarii lucrează de cu zori pentru a curăţa zăpada. "La toate drumurile pe care le deservim ca să întrăm în normative avem nevoie de 15 maşini speciale şi nouă tractoare. Este clar că noi nu le avem", a declarat directorul S.A. Drumuri Drochia, Nicolae Grigoriţă.
Potrivit reprezentanţilor S.A. "Drumuri" din Drochia, în acest moment, căile de acces spre localităţile din raion sunt deszăpezite.